Clienții noștri

Educație

Soluții de prevenire a plagiatului pentru instituții de învățământ.

Companii

Oferta pentru companii, edituri și alte instituții.

Individuali

Serviciul de verificare a similitudinilor pentru persoane fizice.

Despre noi

Plagiat – Sistem Antiplagiat prin Internet este o companie românească, înființată în 2012 în București, de către compania Plagiat.pl din Polonia. Oferim sistemul antiplagiat și servicii conexe, precum Sistemul de Arhivare a Lucrărilor Academice (ASAP) și proceduri pentru prevenirea plagiatului și protejarea lucrărilor originale.

Serviciile noastre sunt folosite atât de universități, cât și de reviste științifice, institute și edituri. În prezent colaborăm cu peste 600 de instituții din toată lumea, fiind lideri de piață în România, Polonia și Ucraina.

Misiune

Scopul nostru este de a sprijini mediul academic și cercetătorii în prevenirea plagiatului și  combaterea încălcării drepturilor de autor, precum și informarea cu privire la probleme de integritate academică. Creăm un sistem la nivel naţional cu scopul de a proteja împotriva plagiatului.

Echipa noastră

Noutăți

Noutăți

Cum evităm plagiatul?

01/09/2018 0
Noutăți

De unde vine plagiatul?

01/05/2018 0
Noutăți

De ce Sistemantiplagiat.ro?

10/01/2018 0

Locații

8 Milioane de Documente

Peste 8 milioane de documente au fost verificate cu ajutorul nostru.

6 Țări

Avem birouri deschise în 6 țări.

19 Ani de Experiență

Lucrăm de 19 ani în domeniul de prevenire a plagiatului.

600 de Instituții

Serviciile noastre sunt folosite de peste 600 de instituții din toată lumea.